luni, 15 iunie 2015

Indieni nativi americani susțin spectacole în România

Grupul de indieni americani Yellow Bird Apache Dancers va susţine o serie de spectacole inedite în România, într-un turneu organizat de Biroul de Diplomaţie Publică din cadrul Ambasadei SUA, prin programul Arts Envoy, sub egida Departamentului de Stat – Biroul pentru Educaţie şi Cultură.





Yellow Bird Apache Dancers sunt cunoscuți pe plan internațional de peste 25 de ani, liderul grupului fiind Ken Duncan, membru al Tribului Apaș San Carlos, și sunt specializați în prezentări care celebrează spiritul unic al civilizației amerindiene. Printre membrii clanului Duncan care vor susține spectacole în România se află și Talon Duncan, care este campion mondial la dansul cu cercurile (hoop dance), categoria adolescenți. 

Spectacolele vor avea loc după cum urmează:

Joi,18 iunie, Sibiu- Complexul Național Muzeal ASTRA/Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA/Strada Pădurea Dumbrava, nr.16-20/Scena de pe lac, ora16:00;

Vineri,19 iunie- Complexul Național Muzeal ASTRA/Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA/Strada Pădurea Dumbrava, nr.16-20/Scena de pe lac, ora12:00; Piața Mică, ora 15:30 – Intrare liberă;

Sâmbătă, 20 iunie, București- Muzeul Național al Satului“Dimitrie Gusti” (Bd. Kiseleff, nr. 28 - 30), ora 17:00;

Duminică, 21 iunie,București- Muzeul Național al Satului“Dimitrie Gusti” (Bd. Kiseleff, nr. 28 - 30), ora 15:00;

Luni, 22 iunie,Târgu-Jiu- Shopping City (Str. Termocentralei, nr. 10), ora 18:00 – Intrare liberă;

Marți, 23 iunie, Târgu-Jiu- În centrul orașului, la Amfiteatru, ora18:00 – Intrare liberă;

Yellow Bird încântă de fiecare dată cu:

Hoop Dancing: dans rapid, plin de energie, care ilustrează elemente ale vieții prin modelele pe care dansatorii le creează cu cercurile folosite.

Povestiri tradiționale: Yellow Bird își vor purta ascultătorii prin povești fascinante despre personaje legendare și animale totemice cu care scene din trecutul triburilor indiene prind viață din nou.

Arta în dialog: Copii și tineri pot învăța despre importanța mediului, viața în sălbăticie, diversitatea culturilor prin cântec și dans.

Menționăm câteva dintre cele mai semnificative participări Yellow Bird din ultimii ani:
-          2013-14 - turnee în Italia, Spania, Tadjikistan, Venezuela și Uzbekistan
-          2013-14 - Festival of the River, Washington 
-          2013-14 - Spirit of the Planet Festival, Italia
-          2013 - New Orleans Jazz Festival
-          2012 - turnee în Bolivia, Paraguay și Brazilia
-          2012 - MTV video cu Nelly Furtado pentru single-ul ei, "Big Hoops"
-          2012 - American Billboard Music Award Show
-          2012 - Emisiunea "Tonight Show" la NBC, cu Jay Leno  
-          2012 - Olimpiada de vară de la Londra
-          2011 - Națiunile Unite în Geneva, Elveția

Link-uri utile: