joi, 18 decembrie 2014

Filmul "Ida" a câştigat Premiul LUX 2014 pentru cinema al Parlamentului European

"Ida" prezintă povestea unei tinere în căutarea identității, o poveste personală emoţionantă suprapusă peste trecutul dureros al Europei


 Preşedintele P.E., Martin Schulz, a anunţat câştigătorul Premiului Lux pentru cinema al Parlamentului European. "Ida" prezintă povestea unei tinere în căutarea identității, o poveste personală emoţionantă suprapusă peste trecutul dureros al Europei.

La ceremonia de acceptare a premiului din partea Preşedintelui PE, regizorul Pawel Pawlikowski a declarat: "Ida a reuşit să emoţioneze publicul din întreaga Europă. Aceasta demonstrează că filmul are încă un rol important în societăţile noastre. (...) Premiul Lux a stabilit un nou titlu pentru cineaștii europeni (...) şi a făcut de asemenea posibil pentru milioane de cetăţeni să trăiască împreună aceeaşi emoţie. 

Felcitându-l pe câştigător, Preşedintele Martin Schulz a spus: "Acţiunea filmelor europene nu are loc undeva, cândva, ci într-un loc anume, într-un context istoric specific. (...). Ele ne permit să cunoştem poveştile comune şi poveştile vecinilor noştri; ele ne transpun în viaţa reală a altor ţări şi ne permit să ne cunoştem mai bine pe noi înşine şi pe vecinii noştri. Întâmplările povestite de filmele europene ne dau o mai bună înţelegere a celuilalt şi a convieţuirii, dincolo de frontierele naţionale". 

Silvia Costa, Preşedinte al Comisiei pentru cultură şi educaţie, declara de asemenea că: "Iniţiativa Premiului Lux al Parlamentului European este unică: proiecţii în 28 de state, la cel puţin 18 festivaluri, în peste 40 de oraşe europene, dezbateri despre Europa datorită aceluiaşi produs cultural; o acţiune care nu a mai fost realizată înainte la nivel european. Cred de asemenea că trebuie să subliniem atenţia acordată de realizatori tinerei generaţii, tinerilor care vorbesc despre tineri, ca în cazul finaliştilor de anul acesta. Astfel, cinematografia poate deveni un instrument de dialog şi de cunoştere, care îi poate ajuta pe politicieni să înţeleagă universul tinerilor, evitând generalizările şi prejudecăţile.” 

Ceilalţi finalişti de anul acesta ai Premiului Lux au fost Class Enemy (Razredni sovražnik) (Slovenia), de Rok Biček şi Bande de filles (Franţa), de Céline Sciamma. 

Parlamentul acordă acest premiu în fiecare an, promovând cinematografia europeană şi încurajând dezbaterile publice despre Europa. Parlamentul European finanţează subtitrarea filmelor finaliste în cele 24 de limbi oficiale şi acestea sunt proiectate pe durata Zilelor Filmului Lux în toate statele membre. Câştigătorul Premiului LUX este desemnat prin votul deputaţilor.

marți, 2 septembrie 2014

Batjocorirea limbii române se întâmplă zilnic, în România

V-ați imagina ce ar scrie parlamentarii la Dictare, guvernanții, plagiatorii, ce ar scrie celebri autori ai citatelor ”Iarna nu-i ca vara!” și ”Fă, Doino!”?

Ați auzit că ministrul pesedist al Educației Naționale, Liviu Pop, a făcut trei greșeli gramaticale în doar nouă secunde, într-o declarație publică la televizor?!!!

Ce ar fi dacă la începutul noului an școlar, pe 15 septembrie, edilii, oamenii politici sau alți demnitari cu pretenții de personalități, în loc de discursurile chinuite din limba de lemn, să evidențieze, să acorde o importanță primordială Limbii române, identității naționale și culturale?

Dictare la Limba Română, la început de an școlar


Recent, o știre aparent banală mi s-a părut un lucru extraordinar într-o zonă unde identitatea națională, limba și cultura românească au fost greu încercate de-a lungul anilor. Acolo unde a fost silită și împinsă aproape de dispariție, unde s-a dorit a fi rasă de pe pământ împreună cu vorbitorii ei, limba română a ajuns să renască la fel ca Pasărea Pheonix din propria cenușă. În Basarabia.

Faptul că peste 1000 de oameni de toate vârstele s-au înghesuit la Chișinău să de-a ”Dictare la Limba Română” este un eveniment care are o anumită semnificație și importanță pentru românii de peste Prut. Excelentă și laudativă inițiativa Direcției de Cultură a Primăriei Chișinău de a crea un astfel de eveniment cu ocazia Independenței Republicii Moldova și sărbătorii limbii române.

Din păcate, în presa din România, manifestarea de simpatie și iubire a oamenilor de la Chișinău pentru Limba română a fost trecută la știri banale, fără să i se dea prea mare atenție și importanță. Iar această lipsă de atenție, neinteres sau dezinteres cum vreți să-i ziceți, s-a manifestat evident cu toate că și la București se sărbătorea Limba română. În aceeași zi ca peste Prut, dar cu banale spectacole, fără prea mare impact și reverberații în rândurile populației. Evident, nici organizatorii de la București nu au fost prea inspirați, nu au acordat cine știe ce importanță evenimentului sau pur și simplu au avut alte preocupări, interese, neridicându-se la nivelul Limbii române.

În contrast, frații noștri de peste Prut s-au dus cu mic cu mare. De la cei care abia au învățat literele alfabetului până la oamenii oprimați, care își aduc aminte de deportările și suprimările românilor din Basarabia, de încercările de distrugere a limbii și identității românești, de către Stalin. 

Pentru ei ”Dictarea la Română” a fost în primul rând un test de identitate națională, după zeci de ani în care s-a încercat uciderea limbii în care s-au născut și pe care mulți ajunseseră să o vorbească doar în șoaptă, acasă, cu familia.

Chiar dacă au existat voci care au pus interesul românilor din Chișinău pentru Limba română pe seama premiilor anunțate de Primărie, îmi place să cred și sunt convins că oamenii, în special cei mai în vârstă, nu s-au dus să dea dictare ca să câștige bani. 

Cred că majoritatea basarabenilor din cei peste 1000 care au dat testul au făcut acest lucru din cu totul și cu totul alte motive, care țin de apartenența la o limbă, la o cultură națională din care fac parte. Iar notele mici obținute demonstrează cât de  oprimată a fost limba română, zeci de ani, de către invadatorii sovietici, dar care totuși s-a păstrat și a renăscut miraculos.

Importanța păstrării și învățării Limbii române pentru basarabeni a fost egală cu supraviețuirea lor ca neam, în timp. De aceea cred că evenimentul de la Chișinău a fost o adevărată sărbătoare pentru românii de acolo, scoțând în relief un puternic sentiment de mândrie națională.

De mai mulți ani, tinerii basarabeni au posibilitatea să învețe la universitățile din cele mai puternice centre studențești ale României. Mulți lucrează aici în timpul studiilor sau după terminarea lor. Alții au ales să se întoarcă acasă și lucrează în Republica Moldova și chiar în țări din Uniunea Europeană. Despre studenții basarabeni am auzit foarte multe vorbe bune, că sunt mult mai bine pregătiți, în special la Limba română, decât colegii lor născuți și educați în România.

”Dictarea” de la Chișinău s-a produs în aceeași săptămână când în liceele românești se dădea  Bacalaureatul. A doua sesiune cu cei neadmiși la prima sesiune și cu cei picați din anii trecuți. Cei care s-au mai înscris la Bacalaureat, că mulți au renunțat, considerând această etapă educațională din viața lor neimportantă. Văzând știrile la televizor sau citind în presa scrisă, nu poți să nu te minunezi de mentalitatea și prostia multor tineri români care fac parte din viitorul ”luminos” al scumpei noastre patrii.

Pentru aceștia proba Bacului la Română fost doar un prilej de etalare a lipsei de educație, de bun simț, de analfabetism, de exprimare scrisă și orală, în limba națională, incalificabile. 

De pocire, de distrugere a Limbii române. Iar acest proces de sfidare, de batjocorire a Limbii române durează de peste 20 de ani și se manifestă tot mai pregnant. Este îngrijorător.

Batjocorirea limbii române se întâmplă zilnic în România, începând de la demnitarii din fruntea țării, care o umilesc pe toate canalele de televiziune, în toate mediile, cu toate ocaziile posibile și imposibile, pentru ei limba națională fiind doar un instrument de manipulare a restului populației.

Batjocorirea Limbii române de către români este o permanență în presa zilelor noastre, comisă voluntar și involuntar, de către jurnaliști și pseudojurnaliști. Rigoarea care se manifesta odată în presă privind folosirea corectă a Limbii române a dispărut cu desăvârșire.

Cadrele didactice de orice fel de specialitate, profesorii de Limba română mai ales, nu mai dau aceeași importanță acestei materii, educând elevii să învețe corect și să respecte limba națională. E adevărat și faptul că mulți dintre profesori și învățători au ei înșiși mari probleme de exprimare, fiind în imposibilitatea de a-i învăța corect Limba română pe copii.

De aceea, comparând realitatea din România cu cea din Republica Moldova, mi se pare cu atât mai laudativ faptul că basarabenii s-au prezentat la ”Dictare la Română”. Exemplul ar putea fi luat și dezvoltat și de către edilii, ministerele, inspectoratele, școlile sau alte instituții din România.

V-ați imagina ce ar scrie parlamentarii la Dictare, guvernanții, plagiatorii, ce ar scrie celebrii autori ai citatelor ”Iarna nu-i ca vara!” și ”Fă, Doino!”?


Cred că toți facem greșeli la Limba română, de scris, de vorbit, dar acest lucru nu înseamnă că nu trebuie să le corectăm. Dimpotrivă, trebuie să acordăm respectul și importanța cuvenite Limbii române.

Ce ar fi dacă la începutul noului an școlar, pe 15 septembrie, edilii, oamenii politici sau alți demnitari cu pretenții de personalități, în loc de discursurile chinuite din limba de lemn, să evidențieze, să acorde o importanță primordială Limbii române, identității naționale și culturale?





miercuri, 30 iulie 2014

Lipsa banilor, furturile, braconajul arheologic și lucrările ilegale distrug istoria ascunsă a românilor


”Renunțarea la istorie și tradiții e cel mai sigur semn că o națiune începe să aibă probleme insurmontabile”


Nu știu cui aparține acest citat, dacă este rodul gândirii  unui geniu, unei mari personalități, istoric, specialist, cercetător, etc sau aparține înțelepciunii populare, dar exprimă un mare adevăr și se încadrează perfect în planul realității românești de astăzi.

Istoria noastră veche, străveche, milenară sau mai recentă este prezentată astăzi oficial, destul de sumar, puțin credibilă, trunchiată, nuanțată și creionată mai ales, în funcție de  interesele urmărite pentru manipularea geopolitică, geostrategică și așa mai departe. Pe de o parte.

Pe de altă parte, istoria națională este încă o mare necunoscută nu doar pentru publicul larg, ci chiar și de către specialiști, experți care nu au acces din lipsă de resurse și din alte cauze la o cercetare arheologică susținută și competentă în situri arheologice din patrimoniul național, pentru scoaterea la lumină a dovezilor și istoriei adevărate a poporului nostru.

Acestor impedimente majore li se alătură furturile și distrugerile iremediabile care se produc în situri cu mare importanță arheologică și fac să dispară dovezi importante ale istoriei noastre pe acest pământ.

Aurul dacilor a fost căutat mereu de braconieri în siturile arheologice

Din păcate, această realitate cruntă ne indică faptul că la nivel național nu există și nu se lucrează cu o conștiință a importanței conservării și mai mult, a îmbogățirii patrimoniului nostru cultural. Nu există o voință politică, o strategie privind alocarea de fonduri suplimentare  cercetării siturilor arheologice, identificării,  conservării și promovării dovezilor istoriei naționale.

Cu atât mai mult cu cât, după opinia multor arheologi și cercetători avizați în domeniu, subsolul patriei ascunde încă multe artefacte, obiecte, dovezi de mare valoare și importanță, care nu pot fi scoase la lumină din lipsa resurselor financiare, dar care riscă să fie distruse prin efectuarea de lucrări neautorizate, dar și supuse furturilor și braconajului arheologic.

Recent, la Oradea a avut loc a 48-opta ediție a Sesiunii Naționale de Rapoarte Arheologice, manifestare anuală la care au participat peste 150 de arheologi de la cele mai importante muzee, institute arheologice și universități din România. În cadrul acestui eveniment, specialiștii în domeniu au atenționat asupra marii probleme cu care se confruntă de mulți ani încoace, dar care nu și-a găsit încă o rezolvare eficientă și anume subfinanțarea severă a cercetării arheologice.

Președintele Comisiei Naționale de Arheologie, Zeno Pinter, a prezentat câteva date statistice în acest sens: finanțarea pentru șantierele arheologice din România, pe parcursul anului 2013, a fost de un million lei, adică 310. 000 dolari sau 228. 000 euro. Din acești bani sau finanțat 136 de șantiere, rezultând o medie de 2.280 de dolari per șantier. Acestor sume li s-au mai adăugat și altele, insuficiente însă, provenite din zona privată.

În anul 2013 s-au făcut 235 de astfel de cercetări care au fost completate cu 315 supravegheri arheologice. Subfinanțarea severă a cercetărilor arheologice a condus la situații în care după deschiderea lucrărilor unor șantiere, ulterior, acestea să fie oprite din lipsa banilor, astfel neputându-se finaliza cercetările științifice începute.

Este și cazul șantierului arheologic ”Cetatea miresei”, din județul Covasna, unde cercetătorii au fost obligați, din cauza lipsei fondurilor pentru continuarea lucrărilor să acopere săpăturile efectuate până la acel moment, pentru a putea conserva situl, așteptând noi finanțări în acest sens. Chiar și redeschiderea sitului costă suplimentar, deoarece cercetătorii trebuie să reia încă odată săpăturile pe care le-au mai făcut înainte, dar au fost obligați de lipsa banilor să le acopere la loc.

Directorul Muzeului de Istorie Națională și de Arheologie Constanța, Gabriel Custurea, atenționa asupra faptului că furturile de monede vechi, braconajul arheologic sunt favorizate de legislație, subliniind că până nu demult, monedele dacice, romane și grecești se vindeau la liber în multe piețe românești. Acum, probabil, comerțul cu obiecte de patrimoniu s-a mutat pe internet.

De asemenea, șeful Direcției Județene pentru Cultură Bihor, Lucian Silaghi, atrăgea atenția recent, asupra altor aspecte privind distrugerea patrimoniului național: ”Pe lângă subfinanțarea cronică a șantierelor arheologice ne confruntămși cu o presiune din ce în ce mai mare pe patrimoniul cultural național prin faptul că se fac presiuni atât privind clădirile cu statut de monument istoric, cât și asupra  siturilor arheologice. Există tendința proprietarilor de monumente istorice de a nu face demersurile legale pentru restaurarea lor.

Pe de altă parte, ne confruntăm cu iresponsabilitatea unor antreprenori și instituții ale administrației publice, primării, care efectuează lucrări neautorizate în situri arheologice sau în zonele de protecție aferente. Noi reacționăm la astfel de delicte, dar suntem descurajați de reacția instanțelor, care este una deosebit de blândă.

În martie 2014, am sancționat contravențional cu amendă de 10. 000 lei un agent economic privat care intervenise cu utilaje în situl arheologic  Salca, iar în iulie am aplicat o amendă de 5.000 lei unei instituții de stat, care efectua lucrări neautorizate într-un sit din repertoriul arheologic național. Ne-am sesizat în legătură cu exploatarea ilegală de pietriș din apropierea sitului arheologic Cetățeaua, cetatea dacică de la Tășad, obiectiv aflat pe lista monumentelor istorice.

Deși am probat în instanță încălcarea a cinci legi, instanța a dispus o amendă administrativă de doar 1000 lei. Acesta să fie oare prețul istoriei noastre?

În Lista Monumentelor Istorice sunt cuprinse câteva mii de situri arheologice, dar mai sunt multe altele, despre care nu se ştie sau dacă se ştie, nu au fost marcate corespunzător. Aceasta este situaţia la nivelul întregii ţări.



Din păcate, după cum se constată de mulți ani încoace, pe mai marii vremelnici ai puterii și guvernării în România, oricare au fost și sunt aceștia, din ultimii 25 de ani, nu-i interesează istoria adevărată decât în mică măsură, în măsura în care se folosesc de ea pentru a-și atinge interesele. Pe ei și pe alții asemenea lor îi interesează profund doar istoria prezentă și viitoare, de cățărare și menținere cu orice preț în  fotoliile frumoase, dar putrede, alunecoase ale puterii.

Paul Stan






marți, 1 iulie 2014

Festivaluri estivale în București


Spectacole de teatru și jazz


Primaria Municipiului Bucuresti, prin Administratia Monumentelor si Patrimoniului Turistic organizeaza, in perioada 28 iunie - 14 septembrie 2014, cea de-a III-a editie a Festivalului “Bucurestii lui Caragiale”.


Festivalul a debutat cu defilarea a două parade: Parada Circului de Stat Globus, din piața Națiunile Unite, către Centrul Istoric și Parada Teatrului Masca.

Ca și anul trecut, Festivalul aduce, în fiecare zi, pe scena din Centrul Istoric (Str. Franceză, nr.10) și la restaurantul La ”Conu' Iancu” de la Hala Traian, spectacole de teatru de comedie, clasic sși modern,  teatru de revistă, spectacole de circ, music-hall, stand-up comedy și varietăți musicale.

Spectacolele de teatru în aer liber pregatite în cadrul evenimentului însumează 32 de titluri și 139 de reprezentații, scenografii ce au încântat publicul de-a lungul timpului, dar și actori renumiţi şi îndrăgiţi precum: Maia Morgenstern, Mihai Mălaimare, Radu Gheorghe, Anca Sigartău, Marius Florea Vizante şi mulţi alţii, toate acestea alături de acrobaţi, dresori, echilibrişti şi iluzionişti.

Aceasta editie a Festivalului “Bucurestii lui Caragiale” este dedicata aniversarii a 555 de ani de atestare documentară a Bucureștiului.


Programul complet este disponibil și online pe site-ul www.festivalcaragiale.ro.


Bucharest Jazz Festival
În perioada 2-6 iulie, sub titulatura Bucharest Jazz Festival vor avea loc vernisaje, lansări de carte și disc de jazz, proiecții de filme și concerte live.

Pe data de 1 iulie, de la ora 18.00, la Hanul Gabroveni (Strada Lipscani 84-90) are loc deschiderea oficială a unuia dintre cele mai așteptate evenimente de jazz ale anului — Bucharest Jazz Festival.
Festivalul se deschide cu vernisajul expoziției de afișe poloneze, dedicate uneia dintre cele mai mari colecții private din lume, având ca temă afișul polonez de jazz.
Aceasta conține 72 de postere din perioada 1956-2013, care vor fi prezentate de însuși colecționarul lor, domnul Krzysztof Dydo, un excelent cunoscător al afișului polonez.
În spațiul expozițional al Hanului Gabroveni, va avea loc de asemenea seria de evenimente conexe, menită să creeze o comunitate și să dezvolte arta dialogului dintre artiști și public. Astfel, în perioada 2-6 iulie, vor avea loc lansări de carte și disc de jazz, proiecții de filme, dezbateri și colocvii pe teme de interes pentru lumea muzicii jazz.
Jazz on Film este numele sub care se va proiecta o serie de producții ce înfățișează viața și evoluția artistică a unora dintre cele mai marcante personalități ale jazzului: Cecil Taylor, Paul Bley sau Richard Oschanitzky.
În cadrul lansărilor de carte de la Hanul Gabroveni vor fi prezente personalități precum Mircea Tiberian, Horia Nicolaescu, Marius Popp, Doru Ionescu sau Alex Vasiliu, care vor aduce în prim plan cele mai noi titluri din literatura de specialitate.
Reamintim ca în perioada 2-6 iulie, pe scena din Piața George Enescu, o serie de artiști de excepție vor susține concerte live, în care arta improvizației se îmbină armonios cu sunetele atât de expresive ale muzicii jazz. Accesul la toate evenimentele este gratuit.



luni, 16 iunie 2014

”Eminescu nu mai este interzis, Eminescu este contemporan cu noi!” -susține Elena Dabija, Directorul Centrului Academic Internațional Eminescu

”A trecut perioada când generațiile mai în vârstă nu aveau acces la Eminescu, Eminescu nu mai este interzis! Noi decidem în ce măsură dorim să-l cunoaștem și să-i urmăm povețele. Mihai Eminescu este contemporan cu noi!”

- afirmă Elena Dabija în interviul pe care vă invit să-l citiți în continuare


 Unic în lume, Centrul Academic Internațional Eminescu din Chișinău, Republica Moldova, este o instituție de cultură cu profil științific și biblioteconomic care asigură acces tuturor la opera clasicului literaturii universale Mihai Eminescu, valorifică și promovează opera, viața și activitatea poetului prin diverse acțiuni de cercetare, științifice și culturale.

“Spun despre Eminescu ce spuneam odată și despre Virgiliu: să ne apropiem de el ca de un contemporan cu dată eternă”, afirma Alexandru Philippide despre marele poet național și universal.

Centru Academic Internațional Eminescu (CAIE) are peste 14 ani de la înființare și devine tot mai cunoscut și apreciat în întreaga lume, deschizându-și filiale în diverse țări europene și având numeroase colaborări pe plan internațional.

- Ce înseamnă această instituție unicat în peisajul cultural internațional astăzi și cât de mult a reușit de la înființarea sa și până acum, să-și realizeze scopurile principale: de valorificare și promovare a poetului universal Mihai Eminescu?

Elena Dabija:-Centrul Academic Internaţional EMINESCU (CAIE) și-a deschis larg ușile în ziua de 13 ianuarie 2000, declarat de UNESCO ANUL EMINESCU când s-au împlinit 150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu și a fost un eveniment remarcabil pentru cultura română și internațională.

Prin misiunea sa este o instituţie de cultură cu profil ştiinţific şi biblioteconomic, care asigură acces tuturor la opera clasicului literaturii universale Mihai Eminescu, valorifică şi promovează opera, viaţa şi activitatea poetului prin diverse acţiuni de cercetare, ştiinţifice şi culturale.

Chiar din prima zi a inaugurării solemne, colecția s-a completat cu ediții valoroase în diferite formate, grație personalităților marcante și eminescologilor prezenți la acest eveniment. Pe parcursul acestor 14 ani, colecția eminesciană s-a completat cu aproape toate edițiile care s-au editat în diferite țări, am organizat simpozioane, congrese, mese rotunde, festivaluri, concursuri și recitaluri de poezie și romanțe, lansări și prezentări de documente și obiecte, vernisaje de pictură și sculptură,întâlniri cu persoanlități, toate în parteneriat cu multe instituții din alte țări.

Am avut mulți oaspeți din alte țări în vizite la CAIE din: Germania, Franța, Anglia, Italia, Suedia, Chile, China, Albania, Turcia, Rusia, Ukraina, Azerbadjan, etc. În rezultatul aceastei conlucrări, am decis să organizăm anual Congresul Mondial al Eminescologilor cu genericul „A-l cunoaşte pe Eminescu, a-l face cunoscut lumii” Deja am organizat a II-a ediție, care a avut loc la noi la Chișinău, iar pe viitor v-a fi organizat și în alte țări.

Deținem colecția de documente și opera eminesciană atât în format tipărit cât și electronic cu motor de căutare avansat, facem publicitate pe rețelele de socializare, publicăm edițiile: Buletinul Mihai Eminescu, ziarul Ecoul Eminescu, sub egida CAIE au apărut ediții aparte cu opera și studii despre Mihai Eminescu, despre activitate publicăm în edițiile periodice.

Colecția CAIE deține și documente din alte domenii: fond de referință, literatură română și critică literară, literatură universală, istorie, folclor, pedagogie, psihologie, filosofie, lingvistică, etc., deoarece este o necesitate în procesul de studiu pentru utilizatorii noștri.

          Ca să ne cunoașteți mai bine accesați: https://www.facebook.com/pages/Centrul-AcademicInternationalEminescu;http://centruleminescubm.blogspot.com;http://bibliografiicaie.blogspot.com;http://orapovesteicaie.blogspot.com.


- Cum este percepută opera marelui poet și care este imaginea acestuia în lume, la peste 160 de ani de la nașterea lui?

Elena Dabija:- Pe parcursul acestor ani a fost editată și reeditată atât opera lui Mihai Eminescu cât și multe studii și cercetări despre viața și opera lui, traduceri în alte limbi, monografii și albume despre chipul lui în arte. Deținem peste o mie de documente cu autografe ale personalităților din multe țări, care ne-au vizitat și ne-au făcut donații reprezentative.

Este indiscutabil faptul că Eminescu este cunoscut și studiat în lume și anume: tineri studenți de la Universitatea „Humbolt” din Berlin, ghidați de profesoara Michele Matusch au călătorit pe urmele lui Mihai Eminescu și au ajuns la CAIE. Ei vorbeau despre Eminescu în limba română. Am avut o delegație din China care aveau cu ei o culegere de poezii Eminescu în limba chineză/română și deasemenea vorbeau româna.

Regretatul profesor basarabean Valeriu Rusu și soția sa Aurelia Rusu, de la Universitatea din Provence, ne-au făcut donație volumul Antologie de la creation poetique de Mihai Eminescu- o culegere, care include traduceri în limba franceză din opera lui Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Marin Sorescu, Grigore Vieru, Ion Slavici, Ion Creangă, folclor românesc, și aceste traduceri au fost realizate de studenții lor.

Este îmbucurător faptul că avem ediţia monumentală - Ediţia facsimilată Manuscrisele Mihai Eminescu, care cuprinde integrala creaţiei lui Eminescu – 38 de volume şi 16.000 de pagini - poezie, proză, dramaturgie, jurnalism, traduceri şi corespondenţă. Această capodoperă a fost îngrijită de academicianul Eugen Simion, graţie căruia un colectiv de specialişti a pus în lumină locul marelui poet naţional în cultura universală. Dimensiunea ediţiei, caligrafia fiecărei pagini, multitudinea de domenii în care s-a exprimat Eminescu, orizontul vast al preocupărilor marelui poet au impresionat şi impresionează. Aceste volume au fost donate de Academia Română și au fost lansate atât la CAIE cât și în multe instituții din mai multe țări.

Deținem studii lucrate și lansate la CAIE, doar consultând numai aceste volume avem o imaginație cum este cunoscut și intercalat Eminescu în dialog cu alte culturi.

Avem posibilitatea să ne informăm și să cunoaștem cum este omagiat Mihai Eminescu în toate colțurile lumii, sunt asociații și societăți care poartă numele lui Mihai Eminescu, contribuția Ambasadelor, bibliotecilor și a altor instituții, dar și multe personalități române contribuie la promovarea Marelui Geniu.

- Românii din Basarabia și nu numai ei, au avut mereu un cult pentru marele poet național și universal. Cum este considerat astăzi Eminescu în rândul cetățenilor din Republica Moldova și în special al tinerilor?

Elena Dabija: - Aveți dreptate. Academicianul Mihai Cimpoi este eminescologul nr. 1 în Basarabia, care păstorește acest patrimoniu eminescian, are foarte multe ediții aparte editate în colecția Eminesciana dar și un număr impunător de studii eminesciene apărute în ediții periodice în mai multe țări și în alte limbi. Cea mai de preț apariție editorială a acad. Mihai Cimpoi este Dicționarul Enciclopedic Mihai Eminescu, care constituie o sinteză a eminescologiei și a fost distribuit tuturor participanților la Congresul Mondial al Eminescologilor și care a ajuns în mai multe țări, de unde vin ecouri și se publică recenzii.

Domnul acad. Mihai Cimpoi este directorul onorific al CAIE, colecția sa personală de documente inedite la deschiderea Centrului este nucleul fondului de documente. Eminescologul Theodor Codreanu a editat chiar și volumul Basarabia eminesciană- un studiu de excelență. Am putea nominaliza la infinit câte personalități s-au aplecat asupra slovei eminesciene și au realizat capodopere în alte domenii: muzică, arte, istorie, economie, lingvistică, folclor, politică, etc. Nume reprezentative în cultura națională și recunoscute în lume: Maria Bieșu, Emil Loteanu, Eugen Doga, Valeriu Cupcea, Mihai Munteanu, Constantin Rusnac, Anatol Codru, Ion Daghi, Aurel David, Lenuța Burghilă, etc.

”Tinerii au crescut cu versul eminescian, viitorul le aparține acestor tineri!”

Tineri care mai apoi să studieze opera mai profund în liceu sau la universiatate. Am crescut multe generații de tineri îndrăgostiți de opera lui Mihai Eminescu, ca mai apoi ei să se remarce cu creațiile personale ca declamatori, interpreți, pictori la diferite concursuri internaționale. Am ghidat tineri- laureați ai concursurilor organizate la Botoșani, Ipotești, Bârlad. A fost un prestigiu pentru ei dar și pentru mine ca manager al CAIE. Viitorul le aparține acestor tineri, care sper eu să fie pe parcursul întregii vieți împătimiți de Eminescu. În scena CAIE au venit declamatori chiar din frageda vârstă de 3 anișori și declamau Luceafărul, Scrisorile.

- Ce rol joacă opera geniului și gândirii eminesciene în formarea conștiințelor, în rândul noilor generații de copii, tineri, adulți, care pot să gândească liber, fără constrângeri de ordin ideologic?

Elena Dabija:-  Suntem o instituție de prestigiu și avem parteneriate cu multe instituții de învățământ și culturale, uniuni de creație, edituri, organizții obștești și persoane fizice. Aceasta ne permite să avem și mulți vizitatori și admiratori ai lui Mihai Eminescu. Împreună le reușim pe toate. Opera lui Eminescu este percepută de la mic la mare, în toată frumusețea și multitudinea de idei.

Confirmare a spuselor mele vorbesc indicatorii de performanță: de la inaugurare avem oficial înregistrați în format electronic peste peste 13 mii de utilizatori- cititori- beneficiari ai serviciilor ce le prestăm; înregistrarea vizitelor directe atinge cifra de 80 de mii, iar în rețelele de socializare suntem solicitați: de peste 200 de mii de vizitatori. Anual se consultă peste 300 de mii exemplare de documente.

Cu toții suntem liberi în gândire și în toate câte le facem. Avem acces la toate sursele de informare și documentare. A trecut perioada când generațiile mai în vârstă nu aveau acces la Eminescu, Eminescu nu mai este interzis! Noi decidem în ce măsură dorim să-l cunoaștem și să-i urmăm povețele. În fine Mihai Eminescu este contemporan cu noi și Edgar Papu a scris: „Noi suntem adevărați contemporani ai lui Eminescu fiindcă știm mai multe despre el dacât știau cei care trăiau pe vremea lui.”

- Ce îi atrage pe copii la Eminescu, dar pe străinii interesați de opera lui?

Elena Dabija: - Universul lui Eminescu este o lume aparte, plină de farmec, în care oricine poate pătrunde de la mic la mare, dacă își dorește acest lucru. Pe  toți ne atrage: frumusețea, simplitatea, farmecul limbii române, originalitatea, adevărul operei eminesciene.

Organizăm nenumărate activități pentru copiii de diferite vârste și rămânem de fiecare dată încântați de dragostea și creativitatea lor în raport cu opera eminesciană. Pot nominaliza aici multe nume de copii, dar vă propun următorul eseu:
http://centruleminescubm.blogspot.com/2010/06/ce-ti-doresc-eu-tie-dulce-romanie.html

- Pe lângă creația sa literară, Mihai Eminescu, jurnalistul, a fost un critic acerb a societății, politicii și puterii imorale ale vremurilor în care a trăit. Se spune însă, că Eminescu, chiar dacă au trecut foarte mulți ani de la moartea sa, a rămas și este extrem de actual și astăzi prin observațiile acide la adresa clasei politice. Cât adevăr se regăsește în aceste percepții și cât de actual mai este Eminescu acum, în raport cu realitatea și puterea vremurilor actuale? Câtă influență credeți că are gândirea eminesciană în viața socială și politică de astăzi?
Elena Dabija: - Este indiscutabilă universalitatea și genialitatea lui Mihai Eminescu ca poet, prozator, gânditor, filosof, istoric, luptător, om al drepțății și a dragostei de neam, om de cultură spirituală vastă. Dacă deschizi publicistica lui Eminescu ne vedem în oglindă cu aceleași probleme care au fost la vremea lui, cu regret. Fiecare în parte, citindu-i opera, găsește noi valențe și noi adevăruri, care atât de bine se potrivesc și în zilele noastre, de parcă poetul a prezis viitorul acestui neam pătimit.

Cât privește politicienii, depinde în ce măsură cunosc și studiază opera eminesciană, doresc să cunoască și să studieze această operă sau cât de des apelează asupra slovei eminesciene, în special la publicistică. Dacă ar apela poate ar omite din majoritatea greșelilor...

          Mihai Eminescu scria la vremea sa:Greșelile politicianului sunt crime, căci în urma lor suferă milioane de oameni nevinovați, se împiedică dezvoltarea unei țări întregi și se împiedică, pentru zeci de ani înainte, viitorul ei.” Cât adevăr conține doar o singură frază, deci este o confirmare că de la Eminescu mai avem de învățat foarte multe!

Nichita Stănescu a scris: „Eminescu nu este un idol, el nu este un zeu. El este tot ceea ce este: Noi în noi.

- CAIE nu este doar un centru cultural și de cercetare științifică, ci și un muzeu dedicat operei și vieții lui Mihai Eminescu. Care sunt cele mai importante piese din acest muzeu?

Elena Dabija: - Colecția deține documente tipărite, documente electronice, casete audio-video, insigne, medalii, mărci poștale, plicuri, grafică, floristică, cărți poștale, ilustrate, covoare, suvenire, broderii, calendare, tablouri, sculpturi, etc. Deținem și peste 100 de fotografii cu genericul Pe urmele lui Eminescu, realizate de Vasile Șoimaru-doctor în economie, conferențiar universitar, care a călătorit cu aparatul de fotografiat pe urmele lui Mihai Eminescu și a imortalizat aceste locuri memorabile.

- Pe plan internațional dintre străini, care sunt mai interesați și atrași de opera și gândirea eminesciană și cum se explică acest lucru?

Elena Dabija: - Opera lui Mihai Eminescu este prețuită pe scară mondială, fiind tradusă, în decursul anilor, într-un număr impresionant de limbi ale mapamondului-peste 80 de limbi, de la cele mai vechi: greacă și armeană, la cele mai moderne: engleză, franceză, germană, spaniolă, italiană, etc. Aceste traduceri sunt în colecția Centrului nostru și sunt chiar donații din partea vizitatorilor: eminescologi, editori, scriitori, traducători, oameni de artă, studenți, profesori din alte țări, care au venit fiecare cu un Eminescu al său la noi. Este un exemplu demn de urmat pentru toți românii și avem datoria să-l cunoaștem noi înșine și să-l promovăm lumii întregi.

În Basarabia este cunoscut și prețuit de toate etniile. Oamenii sunt foarte activi și receptivi în organizarea diferitor activități culturale, traduc și editează opera, fac cercetări.

- Care sunt principalele proiecte din viitorul apropiat pe care și le propune să le dezvolte CAIE?

Elena Dabija: - Către 15 ianuarie 2015 ZIUA CULTURII NAȚIONALE, când omagiem 165 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, Centrul Academic Internațional Eminescu va sărbători și 15 ani de activitate prodigioasă în valorificarea și promovarea patrimoniului eminescian și cultural național. Am realizat multe, dar ne dorim și mai multe în plan de: cercetare, editare, extindere și amenajare atât în interior cât și exterior. Ne dorim și echipament tehnic modern și în numărul necesar. Cresc noi generații și avem desigur noi cerințe, noi viziuni și desigur perspective!

- Ca director al acestei instituții unice în lume, ce mesaj ați dori să transmiteți românilor de astăzi, în ceea ce îl privește pe Eminescu?

Elena Dabija: - Mihai Eminescu este mândria românilor de pretutindeni! Grija și onoarea pentru Mihai Eminescu este cunoscută pe meridianele lumii. Și noi, românii de pretutindeni, avem onoarea și datoria să-l cinstim și să-l cunoaștem pe Eminescu în toată multitudinea sa – ca simbol al neamului.

Mihai Eminescu ne-a deschis calea spre universalitate și nemurire. Din el percepem adevărul istoric și cu el suntem un popor mai bogat spiritual. Cu Eminescu ne alinăm fiecare în parte bucuriile și necazurile, cu el suntem mai optimiști, cu el mergem înainte spre idealurile noastre naționale. Eminescu ne adună mereu sub steagul adevărului istoric și steagul limbii române.

Din stimă, dragoste și dor de Eminescu noi înălțăm statui: scriem, traducem și edităm cărți, compunem și interpretăm muzică, realizăm chipul poetului în arte plastice, sculptură, filatelie, medalistică – toate exprimate după puterile fiecăruia. Ne aplecăm mereu de-asupra cărții sale de la mic la mare pentru a sorbi din înțelepciunile vieții. Din multitudinea de documente eminesciene existente fiecare îl percepe și îl înțelege pe Eminescu în felul său, deoarece nu este o rețetă cum să cunoști un scriitor și cum să citești o carte sau o operă.

Mihai Eminescu este al nostru, al acelora care au încercat să se apropie de el și care se vor mai apropia, precum ne-a scris în genialul său LEGĂMÂNT marele poet Grigore Vieru – lacrima lui Mihai Eminescu:
S-o lăsați așa, deschisă,
Ca băiatul meu ori fata
Să citească mai departe
Ce n-a dovedit nici tata.

Fiecare din noi avem menirea să facem un pas spre Eminescu, spre CARTEA SA MEREU DESCHISĂ! Mulți admiratori a avut și va mai avea Mihai Eminescu, care vor citi opera şi vor descoperi înţelesurile ascunse.

-Doamnă Elena Dabija, vă mulțumesc și vă urez mult succes!

joi, 29 mai 2014

Pâinea spiritului, cartea este cel mai ieftin mijloc de cultură pentru români


Important este că multe dintre cărțile de valoare, la care majoritatea românilor nu aveau acces anii trecuți, din cauza prețurilor foarte mari, au devenit  accesibile cititorilor


Foto: Paul Stan

Considerată de către mulți iubitori cea mai veche formă de educare, învățare și cunoaștere a oamenilor, cartea a ajuns din nou, printre cele mai ieftine mijloace de  cultură, în România. După mulți ani, traversând vremuri de tristă amintire, adevărata hrană a sufletului și spiritului uman a revenit și a reușit să capteze interesul românilor și nu numai.

Deschiderea Salonului Internațional de Carte Bookfest 2014, în cadrul Romexpo, la București, în perioada 28 mai-1 iunie, a prilejuit o sărbătoare a cărții de care încă din prima zi, de la deschidere, au profitat și profită însetații de cunoaștere. Un eveniment devenit tradițional, cu desfășurare anuală, a început să fie așteptat cu nerăbdare de către cititori, editori și autori în viață.

Recunosc, nu mă așteptam ca într-o eră a computerelor, digitalului, să mai existe foarte mulți iubitori de cuvinte scrise pe hârtie, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că oricât de atrăgătoare ar fi cărțile digitale, audio sau alte forme ultramoderne de fabricare a cărților pe diverse suporturi, cărțile tipărite pe hârtie, negru pe alb sau în orice alte culori, rămân preferatele publicului. Ce este mai plăcut pentru un cititor avid decât să țină în mână o carte bună, să-i dea paginile și să o citească pe nerăsuflate?

Anul acesta, zeci de edituri din România dar și din afara țării s-au pregătit din timp și au venit cu o ofertă impresionantă la Bookfest, prezentând carți din toate genurile de interes ale cititorilor, din toate domeniile: de la literatură și cărți școlare, pedagogice, educaționale pentru copii, la literatură clasică, Religie, Filosofie, Istorie, Politică la ficțiune, poezie, mistică, business, cărți culinare, dezvoltare personală și profesională, amor, război, carte tehnică, ezoterism, IT, etc.


Oferta super bogată de carte tipărită pe hârtie a fost completată cu cea de carte digitală sau în format audio, pentru toate categoriile de cititori, de toate vârstele și pentru toate gusturile. Pe o căldură sufocantă, chiar din prima zi a deschiderii Salonului Internațional de Carte, mulțime de pasionați au luat cu asalt standurile editurilor, când încă multe dintre ele nu apucaseră să-și etaleze toate titlurile pe rafturi. Pe lângă pavilioanele care găzduiau această manifestare culturală, am întâlnit și trimiși ai editurilor care nu erau prezente la festival, dar își prezentau titlurile ambulant, în afara standurilor.

Dacă la capitolul superoferte, ca și cantitate, Bookfest a fost la înălțime, nu pot să nu  menționez că pe lângă cărți de mare valoare, pe lângă autori recunoscuți și apreciați în toată lumea, am constatat și multe așa zise noutăți ale ultimilor ani, lăsând la o parte volumele valoroase tipărite recent, multe scrieri scrise de dragul de a fi scrise sau poate, pentru că este de bon ton, să nu fii scriitor, să n-ai nici o treabă cu literatura, dar să publici o tipăritură! Doar așa, că ai bani sau n-ai, dar poți scoate un volum, două trei, indiferent dacă acesta are sau nu are valoare, nu este apreciat și nu se vinde.


Ceea ce mi se pare însă, cu adevărat important este că multe dintre cărțile de valoare, la care majoritatea românilor nu aveau acces anii trecuți, din cauza prețurilor foarte mari, au devenit acum, extrem de accesibile cititorilor. De  lăudat intenția editurilor de a veni în întâmpinarea cititorilor, prin scăderea prețurilor cărților, oferind astfel posibilitatea ca toți oamenii să poată cumpăra cărți la care doar tânjeau cu câțiva ani în urmă, când nu le puteau achiziționa pentru că erau prea scumpe.

Discounturile, reducerile, strategiile de vânzări ale editurilor au făcut posibil ca citiorii să poată cumpăra cărți, începând chiar și de la 3-5 lei bucata, cărți de autori celebri, cărți de valoare. Scăderea drastică a prețurilor oferă astfel, un acces mult mai larg publicului pasionat să poată cumpăra cărți, cu prețul uni covrig sau al unui suc. Este adevărat că sunt și multe alte tipărituri ale căror prețuri urcă vertiginos, chiar spre 100-200-300 lei bucata, ceea ce trebuie să recunoaștem, nu este la îndemâna oricui.


Pe lângă accesibilitatea prețurilor, organizatorii târgului au lăsat și intrarea liberă vizitatorilor la Bookfest 2014, care au atât posibilitatea de a vedea, răsfoi, cumpăra orice volume doresc, dar pot asista și la alte evenimente derulate pe tot parcursul târgului, începând de la momente literare, atât pentru adulți cât și pentru copii, putând asista la lansări de carte în direct, întâlniri cu autori, editori și alți oameni din lumea cărților. 

Salonul Internațional de Carte de la Romexpo poate constitui și un prilej de neratat, pentru copii, școli, licee, adolescenți, educatori, învățători, profesori, pentru toți oamenii în general, care doresc să afle drumul spre carte, spre cunoaștere, prilej pe care mulți nu l-au avut în vremea regimului comunist de tristă amintire.


Când vedeai coadă ca la carne, la Librăria Eminescu, pe vremea ”Epocii de aur”, era clar că s-au băgat cărți


Paralele triste cu vremuri trecute.

Abundența, oferta bogată de cărți, prețurile accesibile, posibilitățile de achiziționare a cărților bune și la prețuri modice, m-a făcut să-mi amintesc și să fac o paralelă cu lipsa acestor oportunități din vremuri de tristă amintire, când românii tânjeau după libertate și cărți adevărate.

Un prieten îmi povestea cum era să cumperi o carte și să o citești, ca elev, în anii ”80, în mediul rural. La școala sătească biblioteca era constituită din câteva zeci de volume școlare, jerpelite, uneori rupte, incomplete, păstrate în câte o cămăruță întunecată, igrasioasă, fiind singura ofertă de lectură ce putea fi accesată în unitatea de învățământ. Elevii nu găseau nici măcar titlurile și autorii de citit obligatorii, conform programei școlare a vremurilor.

În ceea ce privește alternativa la biblioteca școlii, exista prin grija comerțului socialist și a tovarășilor de a culturaliza clasa țărănească, oferta de cărți vândute la Cooperativă, magazinele sătești care vindeau de toate în același loc: începând de la conserve, băuturi, haine, stofe, cuie, furci și ajungând la uniforme școlare, rechizite și cărți. Dar nu orice cărți, îmi povestea amicul meu, numai literatură proletcultistă.

Cu toate acestea, îndrăgostit de cărți, strângea puținii bani de buzunar dați de părinți, cu care și așa nu prea avea ce să își cumpere, și odată pe săptămână sau la două săptămâni, mergea cu un coleg la Cooperativă să cumpere cărți. După câteva săptămâni, la magazinul din sat se cam terminaseră cărțile, iar aprovizionarea nu băga altele, așa că cei doi copii s-au dus în centrul comunei la o cooperativă un pic mai mare și cu un fond de carte încă nemicșorat de alți elevi avizi de lectură.

După un timp, amicul meu care citea cărțile pe nerăsuflate, în multe nopți la lumina lumânării sau a lămpii cu gaz din cauza faptului că se întrerupea zilnic energia electrică, mergea singur la magazinul comunal, colegul său plictisindu-se de literatura proletcultistă, chiar dacă nici măcar nu știa ce înseamnă acest lucru. Astfel, mergea aproape săptămânal la cooperativa comunală, unde, vânzătorul cumsecade, cunoscându-l deja, îi dădea voie să meargă în magazie să își aleagă ce cărți dorea. Din păcate, nu prea avea de unde alege, lua cam ce-i cădea în mână și după un timp nu a mai avut de unde cumpăra, din cauză că se cam epuizase stocul cărților, spre deosebire de copiii din ziua de azi, care au de unde alege cărțile preferate, iar oferta este din abundență.

Pe de altă parte, îmi amintesc de ultimii ani ai regimului comunist, când oferta de cărți din librăriile bucureștene gemea de Omagii ale tovarășilor, în prezentări de lux, dar care au murit în vitrine, necumpărate de nimeni. Abia după 1990, ce mai rămăsese din stocurile uriașe de Omagii, au început să mai fie căutate de către colecționari străini, care plăteau destul de bine pentru ele.

Pe atunci, în București existau două mari librării care mai există și acum, Mihai Eminescu și Mihail Sadoveanu,  aprovizionate săptămânal și cu altfel de literatură în afară de cărțile ideologice, doctrinare și de cultivare a cultului personalității aflate din belșug la vânzare.

Când vedeai coadă ca la carne, la Librăria Eminescu, pe vremea ”Epocii de aur”, era clar că s-au băgat cărți. De obicei, se aduceau la vânzare două, chiar trei titluri, care se vindeau ca pâinea caldă și întotdeauna erau oameni care după ce stătuseră la coadă câteva ore bune, rămâneau cu buza umflată. Stocul era limitat, se epuiza rapid, iar titlurile erau diverse, nici aici nu aveai de unde alege. Cumpărai ce se vindea și erai extrem de mulțumit dacă puteai pune mâna pe o carte sau două de literatură altfel față de cea socialistă.

Sunt sigur, că mulți bucureșteni își aduc aminte de cozile la cele două mari librării bucureștene și păstrează sau încă mai citesc din cărțile cumpărate în perioada regimului comunist. Erau ieftine, nu costau prea mult, dar nu aveai de unde să cumperi cărți, titluri și autori de valoare, în comparație cu zilele de astăzi.

La Bookfest 2014 am constatat lucruri extrem de pozitive: unu, mulți oameni sunt în continuare iubitori de carți tipărite; doi, prețul cărților a devenit extrem de accesibil oricărui iubitor de literatură. Concluzia, sper să nu mă înșel, este că, în prezent, cartea este cel mai ieftin mijloc de cunoaștere, educație, cultură, pentru români.