vineri, 15 septembrie 2023

Nebun după tine! Despre Parisul anilor nebuni la superlativ!

 

Cronică și invitație la teatru

 

Regi, regine, oameni politici i-au aplaudat

frenetic!

Nebun după tine

Despre Parisul anilor nebuni la superlativ!


«Câțiva ani de amor nebun, câțiva ani de suspiciuni cumplite și apoi o imensă tristețe și suferință. Totul la superlativ, imens, grandios.»

                                                                                 Éric-Emmanuel SCHMITT

 Sacha Guitry (1885-1957) a fost actor de teatru și film, regizor, scenarist și prolific dramaturg francez al teatrului bulevardier. Fiul actorului francez de prim rang Lucien Guitry, și-a urmat tatăl în profesia de teatru și și-a făcut debutul pe scenă în compania tatălui său la vârsta de 5 ani. A îmbrățișat cu entuziasm și cinematograful. Guvernul francez i-a acordat titlul de comandant al Legiunii de Onoare. De asemenea, a fost membru al Academiei Goncourt A fost căsătorit de cinci ori, întotdeauna cu actrițe în ascensiune, ale căror cariere le-a promovat. 

Cea mai cunoscută soție a lui a fost actrița și cântăreața franceză Yvonne Printemps (1894-1977) alături de care a jucat în multe spectacole memorabile. Printemps a debutat pe scena din Paris la vârsta de 12 ani, iar la 21 de ani a fost remarcată și distribuită în roluri principale de Sacha Guitry. Nebun după tine aduce în scenă cântecele Plaisir damour, J’ai deux amants pe care Yvonne Printemps le-a făcut celebre.

În acord cu dramaturgia lui Sacha Guitry, Éric-Emmanuel Schmitt a scris o piesă „à la Guitry despre Guitry, făcând din cuplul Yvonne Printemps-Sacha Guitry o comedie de Guitry. Această piesă tribut – o pastișă compusă din extrase din Guitry – povestește aventurile cuplului legendar al teatrului francez care a dominat Parisul și întreaga lume în perioada anilor‘ 20 și care a jucat în toată lumea, inclusiv la Londra și New York unde au fost catalogați drept „The Guitrys”. Au fost în centrul atenţiei presei, au umplut sălile de spectacol și au avut lumea întreagă la picioare. Regi, regine, oameni politici i-au aplaudat frenetic. Chiar și Charlie Chaplin, celebrul Charlot, cu toții au venit să-i aplaude pe Guitrys.


Yvonne Printemps aprinzându-i o țigară lui Sacha Guitry (1927)

 Éric-Emmanuel Schmitt deschide succesiv trape narative spre viața fiecăruia dintre artiști, înainte de a deveni un cuplu, în timpul maximei înfloriri și, implicit, la sfârșitul relației. Pentru Sacha Guitry linia care desparte viaţa reală de teatru și amintiri începe să se şteargă. Yvonne Printemps să fie cu adevărat o amintire de-a lui Sacha Guitry? Sau o fi împrumutată dintr-o piesă scrisă tot de Sacha Guitry?  

Spectacolul despre viața acestor staruri înseamnă mai mult decât săli de teatru de o eleganță strălucitoare, costume fermecătoare, ecouri ale hiturilor și bisuri. Dincolo de tot ceea ce s-a conservat în arhive, dincolo de autobiografii, povești mondene, istorii personale și cancanuri apărute în ziarele de scandal, Eric-Emmanuel Schmitt imaginează povestea acestei relații în care cele două vedete se transformă în personaje credibile, iar actele lor, capătă alte justificări. În lumea teatrului, destinele artiștilor stau sub semnul efemerității. E un mediu concurențial atroce. Iubirea adevărată este rară, iar timpul și cei din jur nu-i ajută întotdeauna să reziste.


 Nebun după tine este un spectacol despre lumea ca o scenă, viața în teatru, teatrul în teatru, despre istoria adevărată a a celebrului cuplu legendar francez Sacha Guitry și Yvonne Printemps, interpretați excepțional de Maia Morgenstern și Armand Calotă care prind viață altfel decât sub reclamele luminoase, devin mai umani, dar și mai seducători. Întâlnirea dintre cei doi protagoniști este programată de-o viață.




Cuplul rezistă în lumina orbitoare a propriei faime, găsind timp de 14 ani un echilibru fragil între viața personală și cea artistică. Amândoi  reușesc să se impună și să triumfe grație talentului, fiind adorați de public. Cei doi artiști  joacă în spectacole de mare succes. Lumea teatrului le recunoaște talentul și îi consacră definitiv. Succesul are un preț? Desigur. Pe cei doi îi va despărți exact ceea ce inițial i-a unit. În lumea teatrului, la lumina strălucitoare a reflectoarelor, relațiile se nasc ușor, însă se erodează inevitabil sub presiunea celor din jur, a geloziei și a propriilor demoni lăuntrici. ,,Fericirea în doi durează până numeri la trei.”(Sacha Guitry) Momentele de maximă tensiune alternează contrapunctic cu cele de fericire și calm relativ. ,,Dragoste cu năbădăi, pasiune, certuri și împăcări, sclipici și suferință, suișuri și coborâșuri. Paiete și cioburi/reproșuri. Scandal și spectacol. Muzică, muzică, muzică și dans.’’ (Maia Morgenstern)


 Debordând de energia vitală extraordinară, în ritmul coregrafic al muzicii de charleston și jazz, creat de coregrafa Victoria Bucun, regizoarea Antonella Cornici, alături de scenografa Alina Dincă-Pușcașu reconstruiesc universul și atmosfera retro-vintage a anilor 20 prin ținute care pun în valoare interpretarea magistrală a actriței Maia Morgenstern, secondată de Isadora Băltățeanu.


 Oana-Maria Dragne, adevărate flapper girls excelând prin emancipare, comportament libertin şi sfidarea normelor societăţii. Ele interpretează mai multe roluri, oferă de fiecare dată apariții spectaculoase pe scena transformată în ring de dans și se fac remarcate, dincolo de calitățile actoricești formidabile, prin accentele art deco strălucitoare, bentițe Charleston, rochii cu franjuri, paiete, evantaie cu pene și perle la gât, mănuși și pantofi stiletto cu toc perfect pentru dans. Impecabil este, la rândul său, actorul Armand Calotă, creionând un Sacha Guitry șarmant, legenda unei epoci. Aflat întotdeauna la teatru, scriindu-și repede piesele la mașina de scris, pregătind întotdeauna un nou spectacol, artistul impresionează plăcut prin prezența scenică glamour cu alură de dandy, dress-ul code șic, accesorizat cu redingotă, pantaloni charleston, pălărie și baston.

Dragi spectatori, veniți să vedeți Nebun după tine! Veniți să fiți martorii marii pasiuni a unui geniu pentru o privightoare care nu a suportat să trăiască într-o colivie de aur. Și, așa cum declara Sacha Guitry: ,,Eu și Yvonne...de fapt nu ne-am despărțit niciodată”, nici voi nu vă veți despărți de povestea acestei căsnicii străbătută de pasiune, gelozii, fericire, certuri și trădare. Fiecare scenă sentimentală sau dramatică la care asistați, fiecare replică spumoasă cu care vă delectați, fiecare frison pe care-l simțiți, are suflet. Sufletul dramaturgului care le-a creat, sufletul actorilor care le interpretează și sufletul vostru, al celor care savurați această comedie dulce amăruie despre viața trăită ca pe scenă, într-o atmosferă de petrecere până în zori, într-un cabaret din anii ’20. O petrecere de lux la care uitați de inhibiții şi sunteți invitați la distracţie.

Semnificativă din punct de vedere cultural, istoric şi estetic, comedia Nebun după tine este un regal de frumusețe ce reușește să contureze farmecul și atmosfera Parisului anilor nebuni și poate fi înțeleasă în mai multe chei: din perspectiva psihologiei relațiilor umane, din perspectiva relațiilor de cuplu, din perspectiva istoriei teatrului universal, a unei anumite perioade istorice. Această multitudine de perspective și de voci face spectacolul emoționant, fascinant, vibrant. Félicitations! Bravo! Chapeau!

Link bilete:

https://www.proticket.ro/?s=nebun&fbclid=IwAR0h2UdZZy4c7A7e71LbXh3Fdecv0ZKhpscWZpz2P0wyR8ajVNj9BtbKp7I

 

 

           Edith Negulici

joi, 23 martie 2023

Cine a fost cu adevărat ”Mama răniților”, prima regină a României, fondatoarea orașului Orbilor

Invitație la teatru

MISIUNE ISPITITOARE


un spectacol de Liana Ceterchi

Adaptare după corespondența perechii regale: Regele Carol I și Regina Elisabeta, Vol. I (1869-1888) și Vol. II (1889-1913), editura Humanitas

Traducere: Silvia Irina Zimmermann și  Romanița Constantinescu

 

,,La 180 de ani de la nașterea Reginei Elisabeta I, cunoscută și sub pseudonimul literar de Carmen Sylva, ne-am luat îngăduința de a aduce în luminile rampei viața celei care a fost atât prima regină a României, cât și inegalabila parteneră de viață și strădanie a lui Carol I de Hohenzollern, întâiul rege al României.

Aducem în luminile rampei pe celebra Carmen Sylva, care a legănat copilăria multora dintre noi, cu poveștile sale, și cea care a lăsat o vastă operă literară: de la poezie, la opere dramatice, romane epistolare, jurnale, memorii și nuvele. Pe celebra Carmen Sylva care a făcut cunoscută lumii occidentale, poezia populară românească, prin traducerile ei și a fost în același timp muză și mecena pentru mulți artiști printre care: Nicolae Grigorescu, Dimitrie Gh. Dinicu, I.L. Caragiale, Elena Văcărescu, Vasile Alecsandri și nu în ultimul rând a lui George Enescu, copilul ei de suflet, care a mărturisit despre ea că era ,,o nedezmințită întruchipare a bunătății.”

O aducem în luminile rampei pe celebra Elisabeta I, ,,mama răniților” din timpul Războiului de neatârnare 1877, pe celebra Elisabeta I, prima regina care a făcut fotografie publicitară, cea care a fondat orașul Orbilor/Vatra Luminoasă, și care nu a pregetat niciun moment în a-și dărui gândurile și inima treburilor țării în ,,Misiunea ispititoare” pe care bunul Dumnezeu i-a încredințat-o pentru România."  (Liana Ceterchi, regizor)

 

Distribuție: Liana Ceterchi, Teodora Toader

Asistentă regie si sunet: Teodora Toader

Asistență video: Maria Scarlat Malița

 

SPECTACOL PRODUS DE ASOCIAȚIA FEMEILOR DIN TEATRU „IF…/DACĂ...PENTRU FEMEI”

 

Premiera: vineri 31 martie, ora 19

Sala I.C. Brătianu, Str. Biserica Amzei nr. 5-7

 

Relații și rezervări bilete la nr. de tel. 021.314.66.37

Biletele se pot cumpăra de la casieria Sălii Dalles de pe Magheru

sau online www.dalles.ro/ www.ticketstore.ro

                                                      Preț bilet: 40 lei

---------------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.